Vînzătorii de iluzii

Beduinul, trăindu-şi ultimele clipe ale vieţii mergea prin pustiu. Ultima cămilă o ucisese pentru a-i bea sîngele vîscos, ca să-şi potolească setea. Deşi ştia bine locurile, de data aceasta soarta îi jucase festa. Greşise probabil drumul din cauza oboselii şi a grabei. Se dăduse bătut, dar instinctul de supravieţuire îl mîna înainte. În clipa cînd voia să închidă ochii şi să cadă, văzu la mai puţin de 2 km, după calculele lui, o baltă de apă care strălucea de-i luau ochii. Mintea nu-i mai judeca, sări în picioare şi începu să alerge ca un nebun. Dorinţa de a trăi îl duse acolo unde văzuse apa, dar nu văzu decît nişte bolovani mari, iar împrejur doar nisip. Fata Morgană, denumirea personalizată a mirajului, îl găsise tocmai pe el şi îi aduse ultimul cadou – moartea.

Mi-am lăsat fantezia să scrie această povestioară. Mirajul este doar o iluzie optică, care se formează datorită unghiului de refracţie a luminii care arată obiecte care se află la sute de km ca fiind la cîţiva km. Orice lucru pe care îl vedem sau îl auzim, dar nu există în realitate, este doar o iluzie. Dumnezeu este împotriva celor care folosesc minciuna. În Vechiul Testament, Dumnezeu le-a spus evreilor Ezechiel 45:10 “Să aveţi cumpene drepte, o efă dreaptă, şi un bat drept”. Poporul a trecut însă la iluzii, transformînd efa, care avea o măsură determinată, într-o unitate de măsură mai mică : Mica 6:10-13 “Mai sînt în casa celui rău comori nelegiuite, şi blestemata efă mică? Pot socoti Eu curat pe celce are o cumpănă nedreaptă şi greutăţi strîmbe în sac? Pentrucă bogaţii lui sînt plini de sîlnicie, locuitorii lui spun minciuni, şi limba lor este numai înşelătorie în gura lor, de aceea, şi Eu te voi lovi cu suferinţa, te voi pustii pentru păcatele tale”.

Oamenii pot fi la fel de amăgitori ca şi mirajul, vînzîndu-vă iluzii care o să vă coste. În asortimentul iluziilor intră: “umflarea”rezultatele obţinute, poveşti privind familiile-model ale lor, reclama persoanei proprii, prezentarea personală ca oameni suprasfinţi etc. Şi sigur oamenii se prind, cumpărînd iluzii dar neştiind însă realitatea. Nu alergaţi ca beduinul, lăsîndu-vă conduşi de sentimente, ci conduceţi-vă de raţiune.

Îi veţi cunoaşte după roadele lor

Pentru a cunoaşte cît de bun este un pom, nu este neapărat să mergi şi să cercetezi ce spune enciclopedia despre acest pom, este de ajuns să-i vezi rodul, sau să ştii dacă e comestibil. În lumea plantelor, cît şi în lumea animalelor întotdeauna a existat culoarea de avertisment. De obicei plantele, insectele, amfibiile, reptilele care au un colorit ţipător se ştie că sunt otrăvitoare şi deci periculoase. Celelalte animale întotdeauna vor evita să atace asemenea animale sau să încerce să consume asemenea plante. Cu oamenii este mai complicat. Ei nu prea au asemenea culori ca să-i depistezi.

Domnul Isus ne-a dat însă prin Cuvîntul Său o modalitate de ai cunoaşte: Matei 7:15-20 “Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte”.

Unele din roadele acestor prooroci mincinoşi sunt ucenicii pe care îi au. Şi nu trebuie să te întîlneşti cu “pomul” ca să ştii ce roade aduce, întîlneşte-te cu ucenicii! Dacă vei vedea că ucenicii stăruie în dragostea frăţească, caută să ajute pe cineva cu adevărat din dragoste, sunt buni la inimă, trăiesc după voia lui Dumnezeu, ferice de pomul care i-a crescut. Dacă însă ucenicii nu au dragoste macar unul faţă de altul, nemaivorbind de ceilalţi din jur, dacă fiecare din ei caută să arate că este mare şef, dacă caută doar să asuprească, să rupă ca cîinii, dacă sunt nişte mincinoşi, nişte hapsîni, dacă nu Dumnezeu este prioritate, ci slujirea lui Dumnezeu, atunci vai de pomul care i-a crescut. Este o mare diferenţă dintre a fi Dumnezeu prioritate şi a fi slujirea lui Dumnezeu o prioritate. În primul caz faci ceea ce faci pentru că îl iubeşti pe Dumnezeu şi cauţi ca toată slava, cinstea şi onoarea să fie a Lui. În al doilea caz pretinzi că faci ceva pentru Dumnezeu, iar ceea ce faci este doar o înşelăciune cautînd să te ridici pe tine în slavi şi să arăţi cine eşti. În acest caz doar te foloseşti de Dumnezeu pentru ca lumea să te cunoască. Dacă eşti unul dintre aceştia trebuie să fii atent şi să ştii că : Isaia 42:8 “Eu sînt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n’o voi da altuia, nici cinstea mea idolilor”.

Nu reduceți pe Dumnezeu la doctrine

Ca și oameni avem o anumită înțelegere a ceea ce numim Dumnezeu. Ceea ce putem învața despre Dumnezeu este doar în Biblie. Studiind, ne facem anumite păreri și doctrine bazate pe învățătura biblică. Asimilăm noi cunoștințe care ne fac mai experți în materie, dar ne duc mai departe de Dumnezeu. Devenim legaliști, niște oameni care oferă o impresie de credința, dar subminîndu-i puterea. 2 Timotei 3:5 “avînd doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea”. Nu acuz pe nimeni, pentru că începusem să devin şi eu aşa. Ştim multe lucruri despre Dumnezeu, dar aceasta ne depărtează tot mai mult de El.

Nu reduceți pe Dumnezeu la doctrine, rămîneți la Dumnezeul biblic, la Dumnezeul Atotputernic pentru care nimic nu este imposibil. Un exemplu de limitare a lui Dumnezeu ar putea apărea cînd spunem: Dumnezeu are un plan bine determinat înainte de întemeierea lumii. De ce să mă rog, dacă oricum Dumnezeu nu-și mai revizuiește planul și nu mai schimbă nimic. Dar nu putem să-L limităm pe Dumnezeu. El ne cere asta. 1 Tesaloniceni 5:17 Rugaţi-vă neîncetat.

Credeți tot ce scrie în Biblie, și urmați învățăturile scrise acolo. Dumnezeu este un Dumnezeu viu, care nu are limite, și nu înseamnă ca dacă eu nu înțeleg ceva, El nu poate realiza. Isaia 55:8-9 Căci gîndurile Mele nu sînt gîndurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. Ci cît sînt de sus cerurile faţă de pămînt, atît sînt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gîndurile Mele faţă de gîndurile voastre.

Naşterea lui Isus

Astăzi este o minunată sărbătoare – Crăciunul. Fiind într-o ţară creştină iubim foarte mult să serbăm mai ales cînd este vorba de o sărbătoare care presupune multe aşteptări şi multă pregătire. Oamenii aşteaptă mult timp ca să serbeze această sărbătoare, şi în sfîrşit iată că ea a sosit. La sigur toţi ştiu despre faptul că această sărbătoare semnifică naşterea Domnului nostru Isus Hristos. Toţi au văzut de nespuse ori filmul despre viaţa lui Isus, aşa că cunosc bine. Un singur lucru este rău că chiar ştiind despre Isus, oamenii sărbătoresc doar sărbătoarea şi nicidecum naşterea lui Isus.

Isus Cristos nu a venit în lume doar ca să ne dea un motiv de serbare, ci ca să ne dea mîntuirea. Aproximativ cu 760 ani înainte de naşterea lui Isus, proorocul Isaia a proorocit următoarele: „Căci un Copil ni s’a născut, un Fiu ni s’a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: ,,Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veciniciilor, Domn al păcii. El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfîrşit va da scaunului de domnie al lui David şi împărăţiei lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire, de acum şi’n veci de veci: iată ce va face rîvna Domnului oştirilor”. Isaia 9:6-7

Acest copil care ne-a fost dat a venit să aducă o pace fără sfîrşit pentru fiecare din noi. În adevăr Domnul Isus odată cu credinţa în El ne aduce pacea şi liniştea, ne iartă de păcatul nostru şi ne dă viaţa veşnică.

Această proorocie s-a împlinit acum două mii şi ceva de ani în urmă prin naşterea lui Isus Hristos. „Dar pe cînd se gîndea el la aceste lucruri, i s’a arătat în vis un înger al Domnului, şi i-a zis: ,,Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s’a zămislit în ea, este dela Duhul Sfînt. Ea va naşte un Fiu, şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mîntui pe poporul Lui de păcatele sale”.Toate aceste lucruri s’au întîmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: ,,Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil”, care, tîlmăcit, înseamnă: ,,Dumnezeu este cu noi”. Matei 1:20-23

Isus este proorocia care înseamnă că Dumnezeu este cu noi. El este Dumnezeu care este cu noi şi ne dă toată bucuria. Vă felicit cu ocazia acestei sărbători minunate şi vă doresc multă bucurie, fericire succese. Vă doresc ca Isus să fie bucuria voastră deplină şi să fie Domnul vieţii voastre.

Datini si obiceiuri de Craciun

Dupa terminarea muncilor agricole, cand lumea satelor intra intr-o perioada de repaus relativ, incepe sezonul sezatorilor.

Sezatorile sunt intalniri comunitare cu caracter lucrativ dar si distractiv, lumea satelor imbinand in mod placut lucrul cu distractia. Sunt locul in care se invata deprinderi practice, dar se deruleaza si numeroase obiceiuri.

Poate parea de necrezut, dar inca mai exista zone in care aceste traditii se mai pastreaza.

In Postul Craciunului, principala preocupare casnica era legata de industria textila, iar torsul canepii, a inului si a lanii se facea cu mai multa placere, cu mai mult spor si in conditii mult mai bune in cadrul unor intalniri comunitare.

Sezatorile puteau fi organizate ad-hoc, in zilele lucratoare, la una sau mai multe case, si erau de mai multe feluri.

Ele puteau sa aiba un caracter de intrajutorare, cand mai multe femei sau tinere participau la torsul canepii sau a lanii unei gospodine, operatia repetandu-se, apoi, la casa fiecarei participante sau puteau sa fie intalniri in cadrul carora fiecare participanta isi torcea propriul material.

Sezatorile aveau loc in serile tuturor zilelor lucratoare, locul de desfasurare fiind anuntat din timp.

Gazde primitoare

Gospodina in casa careia avea loc intrunirea se pregatea cu bautura si mancare frugala, si anunta flacaii, in cazul in care acestia nu se informau singuri de mersul sezatorilor.

Casa era dereticata si se pregateau mai multe lavite sau scaune necesare torcatoarelor.

Odata cu lasarea intunericului, femeile porneau cu furca de tors catre casa in care avea loc sezatoarea.

In cazul in care sezatoarea avea drept scop intrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia, in mod egal, cantitatea pe care o aveau de tors in acea noapte. Cand sezatoarea era doar un simplu prilej de intrunire comunitara, fiecare isi aducea de acasa ceea ce avea de tors.

Sezatorile se organizau nu numai pentru torsul fibrelor textile, ci si pentru scarmanatul lanii, scarmanatul penelor etc. Niciodata in sezatori nu se coseau camasi, aceasta operatie facandu-se in mod individual de catre fiecare gospodina sau tanara fata, in casa proprie.

Dupa ce participantele isi primeau "portia", pentru crearea unei atmosfere placute, ele erau servite cu un paharel de tuica indulcita, de obicei, cu miere de albine.

Sezatoarea odata inceputa, participantele faceau schimb de informatii referitoare la viata cotidiana din sat si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propria comunitate sau in localitatile invecinate.

Cine vorbeste seamana, cine asculta culege

Apoi se rosteau ghicitori, proverbe si zicatori, se canta sau se rosteau balade, nestemate folclorice ce s-au pastrat pana in zilele noastre transmise in modul cel mai lesnicios pe aceasta cale.

In cadrul acesta, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale.

In sezatori se dezvaluiau aspectele si intelesurile ritualice ale sarbatorilor populare si se invata comportamentul individual.

In sezatorile ce aveau loc inaintea Craciunului si a Anului Nou, se invatau si se repetau colindele si uraturile si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori.

La un moment dat, lucrul inceta, participantele fiind servite cu diferite preparate de catre gazda, in functie de starea sa sociala sau de posibilitatile sale materiale.

Prilej de cantece si voie buna

Flacaii, stiind din timp locul de desfasurare al sezatorilor, cutreierau in grupuri insotite de muzicanti pe la toate casele unde aveau loc astfel de intruniri.

De multe ori ei se organizau de cu seara, repartizandu-se pe case, in asa fel incat, catre sfarsitul sezatorii, ei sa apara cu muzica pentru a inveseli atmosfera.

La intrarea acestora in casa, munca era abandonata. Muzicantii, buni cunoscatori ai obiceiurilor locale, isi ocupau locurile prestabilite si incepeau sa interpreteze melodii de joc.

Fetele si chiar femeile erau invitate la joc de catre flacai, unele dintre fete jucand acum pentru prima data, iar cele mai tinere dintre ele invatand acum pasii de joc. Atmosfera crestea in veselie si buna dispozitie. Cu aceasta ocazie jucau chiar si batranii din vecini, invitati la sezatoare.

Acestia, pentru a nu-i deranja pe cei tineri, se urcau si dansau pe lavitele late si masive ce inconjurau peretii. Asa a aparut in Bucovina melodia de joc numita "Ca pe laita" sau "Baba grasa".

Jocul era alternat cu multa dibacie cu perioadele de pauza, cand cei prezenti erau serviti cu mancare si bautura, si cu cele de lucru, cand se spuneau glume si snoave.

Sezatorile, desfasurate in toata plenitudinea lor pana tarziu prin anii '60, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erau o forma de intrajutorare comunitara, dar si prilej de petrecere placuta a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca.

Chiar daca se desfasurau in perioada Postului Craciunului, aspectul distractiv era tolerat, deoarece in cadrul lor erau invatate colindele si uraturile ce urmau sa fie rostite in timpul sarbatorilor de iarna.