luni

Cafeaua


Bautura sau drog?

Ce este cafeina?
Cafeina este un drog consumat în mod frecvent. Se gaseste în diferite bauturi ca ceaiul negru, cafeaua, bauturi acidulate care contin cola si ciocolata. De asemenea, cafeina este adaugata si în compozitia altor bauturi, si este un ingredient prezent în unele medicamente eliberate fara reteta, cum ar fi cele pentru dureri de cap, raceala, alergii, antialgice si pilule pentru mentinerea starii de veghe.

Cca 80% din populatia adulta consuma cafeina, si cca 20% consuma peste 350 mg/zi – cantitate suficienta pentru a produce dependenta fizica.
Ce determina continutul în cafeina al unui produs?
Metoda de preparare a ceaiului sau cafelei determina continutul de cafeina al bauturii. O ceasca de cafea instant contine cca 65 mg cafeina, în timp ce cafeaua filtrata contine cca 110 mg/ceasca. Ceaiul negru si majoritatea bauturilor racoritoare cu cafeina contin cca 30-65 mg/portie. Bauturile din ciocolata fierbinte contin cca 5 mg/ceasca, în timp ce batoanele de ciocolata pot contine între 10 si 40 mg per 60 g.
Este cafeina periculoasa?
Efectele fiziologice ale cafeinei pot fi vazute dupa consumarea a doar 1-3 cesti de cafea. Raportat la greutatea corporala, copiii cu varsta de 1-5 ani sunt cei mai mari consumatori de cafeina. Un copil care bea o cutie de bautura racoritoare cu cafeina ingereaza echivalentul a 4 cesti de cafea pentru un adult.

Cafeina este absorbita cu usurinta în organism, nivelul sangvin atingand valoarea maxima la cca. 30 minute dupa ingestie. Viteza eliminarii ei din sange variaza de la cateva ore la adult la cateva zile la nou-nascut. Viteza eliminarii este redusa în timpul sarcinii si prin folosirea anticonceptionalelor orale. Fumatul, pe de alta parte, pare sa creasca rata de eliminare a cafeinei din corp. Din acest motiv ingestia de cafeina ar trebui sa fie mult redusa sau eliminata complet de persoanele care încearca sa renunte la fumat, pentru a împiedica cresterea nivelului cafeinei în sange si posibila crestere a dorintei dupa nicotina.

Droguri


Drogul e o substanţă sau un amestec de substanţe naturale sau sintetice, având acţiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinaţii auditive sau vizuale) şi eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea). De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu ajutorul drogului.

DEPARTAREA




Unde eşti iubită floare?
Te caut printre amintiri,
Să te atrag din depărtări
Cu parfum de trandafiri.

Mă uit în jur. Tu nu eşti
Cu zâmbetul încântător,
E fantastic când iubeşti,
Dar timpul este trecător!

În mine gânduri de copil
Chipul tău ţi-l înrămează,
Într-un fel foarte subtil
Cu trandafiri te încadrează.

Nişte kilometri ne despart
Dar avem o stea comună,
Tot cerul ne-a înconjurat
Cu a stelelor cunună.

Religia limiteaza


De ce unii religiosi sunt atat de siguri ca sunt singurii detinatori ai apei calde astfel ca sunt in stare sa-i marginalizeze, agreseze pe cei care au alte puncte de vedere? Ma uit la Crestinism si vad o Biserica Ortodoxa Romana atotputernica, putreda de atata coruptie, in care pentru ca un preot sa primeasca o parohie trebuie sa intre in anumite birouri cu plicuri burdusite de euro in mapa, iar aceasta institutie raspandeste dogma crestina conform careia doar ei, crestinii, sunt cei care stiu Calea spre Divinitate. Ar fi adevarat, daca la intrarea in Rai ar trebui sa prezinti plicul cu euro.

Oricine are alte orientari spirituale, puncte de vedere, ori care apartine unei alte confesiuni, este in mod clar catalogat ca fiind eretic, ratacit, pagan si trebuie redus la tacere. Pleaca-ti capul la ceea ce-ti spune preotul caci numai el te poate duce la Dumnezeu… Ma lasi? Daca ar sti macar sa-si duca sutana cu demnitate ar fi o mare performanta, d-apai sa duca atatia oameni spre Creator. Preotii nu mai pot fi cercetati dpdv al colaborarii cu Securitatea, fac adevarate afaceri imobiliare si ei sunt SINGURA CALE spre Dumnezeu? Ei???

De ce oamenii nu sunt in stare oamenii sa coexiste? Sa-si duca viata indiferent de religie, orientare spirituala. De ce m-ar deranja pe mine ca Mihai, colegul meu, este musulman? De ce sa-l vad ca un ratacit care habar nu are pe unde umbla, cand el s-ar putea sa stie mai multe si mai bine decat mine, care sunt crestin? De unde inversunarea aceasta religioasa care a omorat mai multi oameni decat orice razboi?

Sfânta Treime


Învăţătura despre Sfânta Treime - termen care nu apare în Sfânta Scriptură - îşi face simţită prezenţa în filozofia creştină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credinţă creştine, mai cu seamă în Simbolul atanasian:

- Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfinţitor;

- Fiul este mântuitor, dar co-creator, co-sfinţitor;

- Duhul Sfânt este sfinţitor, dar co-creator, co-mântuitor.

Trinitarienii susţin că această dogmă este clar exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverşi "eretici", cum sunt numiţi de aceştia adversarii trinităţii, precum Arie şi Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi.

Primele două concilii ecumenice (Niceea - 325 şi Constantinopol - 381) au statornicit definitiv învăţătura de credinţă a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o "adevărata cinstire în toată lumea creştină a Sfintei Treimi."

Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: "Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în fiinţă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii şi complet Independent în raport cu orice" întradevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste, în care dumnezeul/dumnezeii iau naştere într-un univers preexistent.

În acelaşi timp această accepţiune a Sfintei Treimi se diferenţiază net şi de viziunea monoteistă a evreiilor nominali, care în 1500 de ani până la Cristos nu au primit niciodată vreo mărturie ce i-ar fi putut duce la o asemenea accepţiune.

Problema trinităţii rămâne destul de controversată, la fel cum a fost şi la Conciliul de la Niceea. Un efect indirect al adoptării acestei dogme ca oficială de către bisericile creştine a dus la reacţii adverse în lumea orientală.

Se pot observa remarci condamnatoare şi în scrierile musulmane referitor la această dogmă, ţinând cont că şi islamul are la bază credinţa monoteistă iudaică şi îl acceptă pe Iisus Cristos drept un profet foarte important la fel ca Moise.

Din acest punct de vedere multi exegeţi susţin că "acest cuvânt simplu al adevărului despre mântuire şi despre viaţa veşnică a devenit tot mai greu de răspândit printre necredincioşi datorită acestei dogme, din punct de vedere logic, complicate a trinităţii"

Biserica Catolică


Biserica Catolică (din gr. καθολικός, în trad. "universal", derivat din κατα ολον, "pentru întreg") este organizaţia tuturor creştinilor care se găsesc în comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei (ocupat de papa de la Roma). Aceştia constituie cel mai numeros grup religios din lume cu numeroase ordine de călugări. Biserica Catolică este formată dintr-un numar de biserici particulare, definite pe criterii teritoriale si rituale. In sfera de influenţă occidentală bisericile particulare sunt numite dioceze, iar în sfera de influenţă orientală eparhii. Toate aceste organizaţii au în fruntea lor un episcop, considerat de credincioşi ca fiind succesor spiritual direct al apostolilor. În fruntea colegiului episcopilor se află episcopul Romei, cunoscut sub numele de Papă, care este văzut de credinciosii catolici ca succesor direct al lui Petru, întâistătătorul colegiului apostolilor lui Iisus Hristos.

Biserica Catolică desfăşoară serviciile religioase după mai multe rituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. Un loc important îl are ritul bizantin, practicat între altele de Biserica Română Unită cu Roma.

Concepţii despre Dumnezeu


În iudaism şi religia creştină, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul pământului şi al lumii.

De obicei se consideră că are atributele de sfinţenie (separat de păcat şi incoruptibil), justeţe (are dreptate în toate), suveranitate (are voinţă proprie), omnipotenţă (atotputernic), omniştiinţă (atotştiutor), omnibenevolenţă (atotiubitor) şi ubicuitate (omniprezent).

Religia creştină cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostasuri, ale lui Dumnezeu. În Sfânta Evangelie după Ioan, Iisus însuşi spunea: "Eu şi Tatăl Meu una suntem" (Ioan 10:30), pentru ca mai apoi să menţioneze toate cele trei ipostazuri: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu." (Ioan 14:26) Se înţelege din acestea, după cum Sfântul Grigore Teologul explică: Cele trei ipostasuri sunt "o singură Fire în trei proprietăţi, inţelegatoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în numar, dar nu deosebite în Dumnezeire" (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor si despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A).

Această formă de triplă manifestare este numită în religia creştină, nefiind însă recunoscută de adepţii iudaismului şi islamului, Sfânta Treime. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea.

Dumnezeu Tatăl este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut şi negenerat.

Dumnezeu Fiul este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de timp şi întrupat ca om, in timp, din Fecioara Maria, proin adumbrirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Duhul Sfânt este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfânt purcede din Dumnezeu Tatăl

Dumnezeu


Dumnezeu este fie sintagma prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice (iudaism, creştinism, islam) , fie un termen sinonim cu acela de "divinitate, zeitate". În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire într-un text prin faptul că în prima sa accepţiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.

În primul sens, termenul Dumnezeu corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaşte şi formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă "Dumnezeu" desemnează Dumnezeul evreilor, al creştinilor şi al musulmanilor. Multă vreme populaţia regatelor Iuda şi Israel l-au venerat pe IHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecţii din partea acestuia, fără a nega însă existenţa divinităţilor ţărilor vecine. Aceasta practică se numeşte "monolatrie", evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeităţi. Asta explică de ce Biblia ne spune (1 Cronici 14:1) că regele David a avut un fiu numit "Baaliada", adica "Baal ştie" (Baal fiind una dintre principalele zeităţi cananeene, alături de "El") şi că Saul, şi el, a avut un fiu numit Eşbaal (1 Cronici 8:33), adică "omul lui Baal". Biblia (Ieşire 15:11) îl citează pe Moise spunând: "Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?". Psalmul 86:8 reia şi el ideea: "Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne". În alţi psalmi (82:1, de exemplu) dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorba într-o adunare de dumnezei ("[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.") sau "alţi dumnezei se închină Lui" (Psalm 97:7 - 9). Aceeaşi idee a "zeului nostru printre alţi zei" este reluată şi-n Exod (18:11) unde Ietro, socrul lui Moise, declară: "Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii;" De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural "dumnezei" ("Elohim" pluralul de la "El"/"Eloha"), în afară de a sugera un plural de politeţe indică şi spre multitudinea de zei/divinităţi pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreieşti spre monoteism (aşa cum Marduk, zeul babilonian, şi el întruchipează de la un anumit moment din ce în ce mai mulţi zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel şi Nebo). Fenomen cu corespondenţă însă şi-n religia Egiptului). Istoria (arheologia) demonstrează că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulţi dumnezei în afară de YHWH precum Baal, Asera, Milkon şi Kemos). Panteonul acesta evreiesc era ierarhic, în el intrând kerubimi (heruvimi, iniţial personificări ai norilor furtunii, fiinţe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute şi de către alte populaţii canaaneene [1]), serafimi (şerpi înaripaţi)[2

Poze





Iertarea


Iertarea fata de aproapele, fie chiar vrajmas, este unul din aspectele cete mai delicate ale invataturii crestine. Intelegerea acestei porunci trebuie facuta in lumina tuturor textelor scripturistice, nu numai a unora si acelea unilateral interpretate.

Nu exista om, oricat de bun ar fi, care sa nu fie pus in situatia de a avea relatii necesare cu oameni inraiti si dusmanosi. Mantuitorul Hristos, care a intruchipat in Sine desavarsirea umana, pe langa prieteni devotati si credinciosi pana la moarte, a avut, totusi, si dusmani inversunati, care au uneltit cu rautate si viclenie impotriva Lui, urmarind sa-L ucida. Existenta potrivnicilor constituie deci un rau care nu se poate evita de nimeni pe lume si, de aceea, se impune o convietuire cu ei.


Porunca iubirii si a iertarii fata de semeni este asa de categorica pentru un crestin, incat tot acelasi Sfant Apostol spune: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este." (I Ioan 4


Iertarea este cel mai mare efort al credintei in Dumnezeu si al iubirii de oameni si care necesita o stapanire de sine si o biruinta morala fara de asemanare. Cu privire la aceasta virtute se potriveste bine proverbul care sustine ca "mult mai merituos este pentru om de a se invinge pe sine insusi decat de a birui armate intregi". Dupa Sfanta Scriptura, iertarea se extinde asupra tuturor oamenilor, deci si a vrajmasilor, desigur, in anumite imprejurari si conditii. Textele ce poruncesc iertarea sunt foarte abundente si se vor aminti doar unele mai adanc graitoare.


Dumnezeu a sadit in natura omului o repulsie impotriva nedreptatii si a raului. Acest drept de aparare impotriva raului "pe langa faptul ca este instinctiv naturii omenesti, este si poruncit de Sfanta Scriptura, care socoteste ca apararea persoanei si a drepturilor sale este ceva sfant, dupa dictonul "res sacra homo". Aceasta aparare legitima, dupa cuvintele Mantuitorului, incepe astfel: "De-ti va gresi tie fratele tau, mergi mustra-l pe el, intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau. Iar de nu te va asculta, ia cu tine unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca orice cuvant. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si ca un vames."(Matei 18, 15-17).

De asemenea, pacatul n-a fost iertat, ci a fost pedepsit si in lumea ingerilor, si in a protoparintilor nostri Adam si Eva, precum si a urmasilor lor, in care pacatul a semanat suferinta si moartea. Pentru a avea o convingere desavarsita ca invatatura crestina, propovaduind iubirea si iertarea, nu nesocoteste imperativul dreptatii, "trebuie de mers cu gandul la indignarea ce aprinde mania cea dreapta a lui Dumnezeu asupra nedreptatii pacatului, prin existenta celor doua extreme: Golgota si Infernul - aceste doua adancuri ale indurarii si dreptatii divine. Iisus, din iubire fata de oameni, murind pe Golgota pentru a pedepsi pacatul prin suferinta Sa, si pacatosul nepocait si neinduplecat, ce trebuie sa-si ispaseasca pacatul fiind pedepsit in infern.

Istoria muzicii


Atunci când cerul s-a umplut de flacari pentru prima oara, când norii pareau ciorchini de struguri vinetii iar marea un infinit vitraliu spart în o mie de bucati, atunci când primele umbre si-au frânt siluetele lor fragile de stânci colturoase si în vremea aceea înca netocite de suflul aspru al vântului, atunci când primele picaturi de ploaie rece au izbit pamântul crapat, atunci, odata cu prima adiere s-a nascut giuvaerul acelor spirite rebele care salasluiesc în noi. Din suflul pamântului, din pulberea stelelor si din atingerea fierbinte a soarelui s-a plasmuit ceea ce noi numim cu atâta usurinta si de multe ori indiferenta, muzica.
Conteaza însa foarte mult legatura indirecta care se creeaza între compozitor si cel care îi asculta muzica. Frumusetea unui cântec renascentist de dragoste ( Baci soavi e cari - C. Gesualdo ) poate fi cu greu strapunsa în esenta daca o persoana nu a simtit niciodata acele sageti argintate care ne strapung cu atât de putina mila.
"Muzica trebuie sa fie scânteia ce aprinde focul în spiritul omenesc" spunea Beethoven. Într-adevar, muzica trebuie sa trezeasca în fiinta umana sentimente care poate, altfel, ar ramâne acoperite de cenusa timpului si ar disparea atunci când sunt necesare mai mult, atunci când spiritul rataceste pe carari pustii si înzapezite.
Înca din cele mai vechi timpuri oamenii au simtit nevoia sa se exprime si totodata sa se si descarce prin muzica. Începând din vremuri medievale, apoi urmând o rabufnire de arta în perioada Renascentista, aceasta manifestare a spiritului s-a dezvoltat în permanenta. Preclasicismul a fost, fara îndoiala, marcat atât de geniul creator al acestui om, cât si de rabdarea si gândirea sa profunda. Din pacate, destinul în timpul vietii l-a condamnat la o existenta cât se poate de grea pentru ca apoi sa îi ofere, dupa moarte, un loc între stele, altfel spus, nemurirea. Johann Sebastian Bach ( 1685-1750 ) a fost cel care a dat nas..ne opera Verismului. Printre numeroasele sale creatii putem aminti : Samson, Semele, Hercules ( 1745 ), Giulio Cesare, Rinaldo, Alcina, Xerxes etc.
Epoca Preclasica a deschis orizontul pentru ceilalti compozitori care urmau sa se inspire din marii maestri si totodata sa se ghideze dupa regulile formulate de acestia. Valoarea compozitorilor acestui curent va ramâne inestimabila atât prin originalitate cât si prin cartile de teorie pe care le-au lasat printre notele partiturilor lor.

Prietenia


Prietenia se masoara doar in amintiri,voie buna,liniste si iubire...prietenia inseamna iubirea suprema, cel mai valoros lucru, cea mai deschisa comunicare...adevarul cel mai sever,cel mai sincer sfat si cea mai mare comuniune de ganduri de care sunt capabili femeile si barbatii.Nu exista iubire mai mare si mai puternica decat cea pe care o exprima prietenia... un lucru bun devine mai bun si mai frumos daca poti sa-l imparti cu prietenii. Prietenii au ceva ce iti lipseste...de pilda optimismul.Ei te fac sa simti ca totul va fi bine in lume cat timp iti vor sta in preajma.Kilometri obositori trec repede si ii parcurgi mai vesel, mai usor...Si lumea-ntreaga pare mai senina cand ai un prieten drept insotitor... Prietenii cei mai apropiati sunt cei care inteleg cel mai bine ce e cu viata noastra, carora le pasa de noi la fel ca si noua,care ne sunt alaturi la succese si la esecuri, sunt cei care rup farmecele asupra singuratatilor noastre.Prietenii trainici sunt cu adevarat una dintre bogatiile vietii.Avutia ta este acolo unde sunt prietenii tai.Temelia adevaratei prietenii este incredere !!!Prieteni, tovarasi de drum,iubiti, ne sunt cei care ne acorda increderea lor deplina.. Un prieten este alaturi de tine atunci cand nu mai e nimeni altcineva...Tot ce pot face pentrul prietenul meu este sa-i fiu pur si simplu prieten..Nu am averi cu care sa-l rasplatesc..Daca el stie ca prietenia lui ma face fericit,nu va dori o alta recompensa.In asta consta maretia prieteniei. .....Tin la tine pt ca stii sa ignori slabiciunile si ratacirile mele si ma sustii cu fermitate sa dau ce-i mai bun din mine.Un prieten te accepta asa cum esti...dar spera la ceea ce ai putea sa fii....... Pt a-ti face un prieten trebuie sa mai inchizi cate un ochi.Pt a-l pastra insa pe amandoi. Un prieten este cineva care te stie pe dinafara si inca-i mai place ce vede. Fericirea pare a fi fost data pt a fi impartasita.... Cand prietenii sunt cei adevarati, ei reprezinta cel mai sigur lucru din lume. .........Prietenii sunt tot ce conteaza..

Dragostea


Dragostea - este indelung rabdatoare...
-este plina de bunatate...
-... nu invidiaza...
-... nu se lauda...
-... nu se umfla de mandrie...
-...nu se poarta necuviincios
-... nu cauta flosul sau...
-... nu se manie...
-... nu se bucura de nelegiuire...
-... acopera totul ...
-... crede totul...
-... sufera totul...

PRIETENIA


Stim sa o pretuim?
Ce este prietenia si cum trebuie sa fie inteleasa?

Este o problema care ii framanta pe unii tineri si ii incita pe parinti.
Prietenia poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente, simpatii, idei comune sau mai putin comune, de principii prin care se apropie doua sau mai multe persoane.
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropiere sufleteasca .Oricine doreste sa aiba un prieten bun, caruia sa i sa poata destainuii. Dar cati dintre noi il poate asculta cu tot sufletul si poate chiar ajuta pe acel “timid”.
Timiditatea este o infirmitate. De multe ori relatia de prietenie dintre doua sau mai multe persoane este luata in ras de catre ceilalti .Este de ajuns o privire pentru ca sincerul sentiment de simpatie sa incolteasca.
De ce nu stim cu totii sa apreciem prietenia adevarata cu ochii sufletului si nu doar a fizicului.
“Un om frumos este o bijuterie care in timp se uzeaza, iar un om bun este si ramane vesnic o comoara.”
De cine ne ascundem oare? De noi insine. Oare intelegem toti sensul cuvantului prietenie?
A fi prieten nu inseamna numai distractie si bani.Asta in nici un caz nu este o prietenie.
Azi tinerii sunt influentati de un curent de conceptii din filme (cel mai des americane) sau reviste prin care prietenia este inteleasa ca un amestec de indrazneala si nebunie.
Este dificil in viata sa fi singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi(la nevoie).
Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.
Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia.
Ar trebuii sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem. La aceasta varsta ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc.
Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie.

Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni, dar nu toţi prietenii sunt buni...
Acel prieten bun, care nu te lasă la greu, căci despre acest prieten vreau să vorbesc, cred că are multe calităţi ce trebuie amintite.
Acest prieten bun este atent, ştie să observe când ţie greu, este acolo unde şi când ai nevoie.Este iubitor, ştie să mângîie, ştie să se comporte frumos, are capacitatea să iubescă necondiţionat, acest prieten nu va avea despre sine o părere mai bună, ci este egalul tău, acest bun prieten va avea întotdeauna uşa deschisă şi va fii gata să te primească cu dragoste.
Pe drumul vieţii, greu şi anevoios, atunci când întâmpini greutăţi acest prieten va ştii să se uite înnapoi, să se întoarcă, să îţi dea mâna, să te ajute să te ridici şi mai mult să te ajute să mergi mai departe.Un prieten bun cred că nu va căuta să facă ce-i place lui ci va căuta să facă ce îţi place şi te ajută pe tine.
Un bun prieten nu te va judeca şi va găsi circumstanţe atenuante pentru tine, un bun prieten este lângă tine şi te va ajuta să cauţi soluţii de rezolvare la problemele tale. Greutăţile tale vor fii şi greutăţile lui, bucuriile tale vor fi şi bucuriile lui, va plânge alături de tine şi va râde alături de tine.El va şti să simtă alături de tine, cand vei fii bolnav el va simţi durerea la fel ca tine Acest prieten bun este blând, gentil şi milos.Un bun prieten este capabil sa ierte si sa uite!
Un bun prieten nu te va jigni, nu îţi va vorbii urât, un bun prieten nu te dezamăgeşte, ci îţi va fi credincios, nu se va preface niciodată
Un bun prieten ştie să se îngrijească de tine, lipsa ta va fi completată de surplusul lui, ce este al lui este şi al tău.
Un bun prieten îţi va da speranţă, un bun prieten te va face să fii tare, un bun prieten te va ajuta să vezi soarele ce se ascunde dincolo de norii negrii, un bun prieten te va motiva pentru a merge mai departe atunci când tu nu mai poţi şi nu mai vrei, cand vei dormi el va veghea asupra ta,
cand vei fi pe drum te va apăra, te va ocroti. Inima lui va bate în acelaşi ritm ca şi inima ta, acest prieten bun te va înţelege şi îngădui cu toate slăbiciunile tale.
E greu să îl găseşti, dar dacă ai reuşit acest lucru cred că poţi fi fericit!

“Prietenia este rodul timpului, ii trebuie ani sa se coaca, in timp ce dragostea este ca fulgerul, uneori nascut din furtuna”.(G.Garibaldi)
“Prietenia precede dragostea, apoi o imbogateste” (Marin Preda).
“Prietenul adevarat la nevoie se cunoaste! ”.
Da, multi dintre noi ne laudam ca toti din jurul nostrum ne sunt prieteni si avem un mare numar de prieteni, dar cu siguranta acest lucru nu este real.
In general, prietenii nu se pot numara pe degetele de la o mana, deoarece adevaratul prieten este cel care iti este alaturi atat la bine cat si la greu.
Sunt oameni care sunt alaturi de ceilalti doar in momentele frumoase ale vietii, ce se petrec de-a lungul timpului, iar cand calalalt trece cel putin printr-un impas acestia ii intorc spatele brusc, pentru a nu-si complica viata cu problemele lui.
Un asfel de om nu se poate numii prieten adevarat.
De obicei in ziua de azi, cei mai multi dintre oameni sunt falsi.Greu mai poti gasi un om cinstit din toate punctele de vedere.
Eu consider ca este prieten doar cel ce iti este alaturi la bine si la greu, se bucura de fericirea celuilalt si plange la suferinta acestuia.
Eu apreciez din tot sufletul o prietenie sincera si mi-as dori ca si ceilalti sa faca la fel, dar acest lucru este aproape imposibil.
Nu pot intelege de ce uneori suntem atat de rai si nu putem incerca sa avem un suflet mai bun, sa-i ascultam mai mult pe prietenii nostri si sa-i sprijinim pe acestia din punct de vedere moral cel putin cand ei au nevoie de noi.
O vorba buna eu consider ca are valoarea unei comori morale pentru sufletul uman, dar din nefericire nu stim sa apreciem toti acest lucru.
Mai exista acele situatii in care prietenii pot fi falsi si in acesta situatie se adevereste mottoul.
‘Fereste-ma Doamne de prieteni, caci de dusmani ma feresc singur!’
Un singur sfat esential am sa le dau celor ce-mi citesc ideile: Selecteaza-ti prietenii!Nu uita ca adevaratii prieteni dintr-o viata nu se pot numara pe degetele de la o mana si incearca sa acorzi in sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului tau doar celui care merita spre a nu fii dezamagit intr-un final!
Sa fii iubit/a si sa te bucuri de prieteni adevarati!

Cuvântul dragoste




Cuvântul dragoste poate avea două sensuri absolut diferite - nu doar diferite, ci diametral opuse. Un sens, este dragostea ca o relaţie; celălalt este ca o stare de a fi.

În momentul în care devine o relaţie, dragostea devine sclavie, fiindcă apar aşteptări, apar cerinţe, apar frustări şi un efort al ambelor părţi de a domina. Devine o luptă pentru putere. Relaţia nu este lucrul corect. Dar dragoste ca stare de a fi este total diferită. Înseamnă că pur şi simplu iubeşti; nu creezi o relaţie prin asta.

Dragostea ta este ca parfumul unei flori. Nu creează o relaţie; nu-ţi cere să fii într-un mod anume, să te porţi într-un fel anume, să acţionezi într-un mod anume. Nu impune nimic. Pur şi simplu împărtăşeşte. Şi împărtăşind nu-şi doreşte nici o răsplată. Însăşi împărţirea e o răsplată.

Cafeaua


Bautura sau drog?

Ce este cafeina?
Cafeina este un drog consumat în mod frecvent. Se gaseste în diferite bauturi ca ceaiul negru, cafeaua, bauturi acidulate care contin cola si ciocolata. De asemenea, cafeina este adaugata si în compozitia altor bauturi, si este un ingredient prezent în unele medicamente eliberate fara reteta, cum ar fi cele pentru dureri de cap, raceala, alergii, antialgice si pilule pentru mentinerea starii de veghe.

Cca 80% din populatia adulta consuma cafeina, si cca 20% consuma peste 350 mg/zi – cantitate suficienta pentru a produce dependenta fizica.
Ce determina continutul în cafeina al unui produs?
Metoda de preparare a ceaiului sau cafelei determina continutul de cafeina al bauturii. O ceasca de cafea instant contine cca 65 mg cafeina, în timp ce cafeaua filtrata contine cca 110 mg/ceasca. Ceaiul negru si majoritatea bauturilor racoritoare cu cafeina contin cca 30-65 mg/portie. Bauturile din ciocolata fierbinte contin cca 5 mg/ceasca, în timp ce batoanele de ciocolata pot contine între 10 si 40 mg per 60 g.
Este cafeina periculoasa?
Efectele fiziologice ale cafeinei pot fi vazute dupa consumarea a doar 1-3 cesti de cafea. Raportat la greutatea corporala, copiii cu varsta de 1-5 ani sunt cei mai mari consumatori de cafeina. Un copil care bea o cutie de bautura racoritoare cu cafeina ingereaza echivalentul a 4 cesti de cafea pentru un adult.

Cafeina este absorbita cu usurinta în organism, nivelul sangvin atingand valoarea maxima la cca. 30 minute dupa ingestie. Viteza eliminarii ei din sange variaza de la cateva ore la adult la cateva zile la nou-nascut. Viteza eliminarii este redusa în timpul sarcinii si prin folosirea anticonceptionalelor orale. Fumatul, pe de alta parte, pare sa creasca rata de eliminare a cafeinei din corp. Din acest motiv ingestia de cafeina ar trebui sa fie mult redusa sau eliminata complet de persoanele care încearca sa renunte la fumat, pentru a împiedica cresterea nivelului cafeinei în sange si posibila crestere a dorintei dupa nicotina.

Droguri


Drogul e o substanţă sau un amestec de substanţe naturale sau sintetice, având acţiune psihotropă (asemeni unui sedativ sau stimulent) asupra sistemului nervos central, intensificând unele procese (apar halucinaţii auditive sau vizuale) şi eliminându-le pe altele (durerea fizică, moralitatea). De-a lungul timpului, prin intermediul drogurilor, omul a încercat să trateze răul, să fugă de preocupaţii, de tristeţe, să se rupă de cotidian, să aibă o percepţie mistică şi să aibă experienţa sacrului, experienţă creata de el însuşi cu ajutorul drogului.

DEPARTAREA




Unde eşti iubită floare?
Te caut printre amintiri,
Să te atrag din depărtări
Cu parfum de trandafiri.

Mă uit în jur. Tu nu eşti
Cu zâmbetul încântător,
E fantastic când iubeşti,
Dar timpul este trecător!

În mine gânduri de copil
Chipul tău ţi-l înrămează,
Într-un fel foarte subtil
Cu trandafiri te încadrează.

Nişte kilometri ne despart
Dar avem o stea comună,
Tot cerul ne-a înconjurat
Cu a stelelor cunună.

Religia limiteaza


De ce unii religiosi sunt atat de siguri ca sunt singurii detinatori ai apei calde astfel ca sunt in stare sa-i marginalizeze, agreseze pe cei care au alte puncte de vedere? Ma uit la Crestinism si vad o Biserica Ortodoxa Romana atotputernica, putreda de atata coruptie, in care pentru ca un preot sa primeasca o parohie trebuie sa intre in anumite birouri cu plicuri burdusite de euro in mapa, iar aceasta institutie raspandeste dogma crestina conform careia doar ei, crestinii, sunt cei care stiu Calea spre Divinitate. Ar fi adevarat, daca la intrarea in Rai ar trebui sa prezinti plicul cu euro.

Oricine are alte orientari spirituale, puncte de vedere, ori care apartine unei alte confesiuni, este in mod clar catalogat ca fiind eretic, ratacit, pagan si trebuie redus la tacere. Pleaca-ti capul la ceea ce-ti spune preotul caci numai el te poate duce la Dumnezeu… Ma lasi? Daca ar sti macar sa-si duca sutana cu demnitate ar fi o mare performanta, d-apai sa duca atatia oameni spre Creator. Preotii nu mai pot fi cercetati dpdv al colaborarii cu Securitatea, fac adevarate afaceri imobiliare si ei sunt SINGURA CALE spre Dumnezeu? Ei???

De ce oamenii nu sunt in stare oamenii sa coexiste? Sa-si duca viata indiferent de religie, orientare spirituala. De ce m-ar deranja pe mine ca Mihai, colegul meu, este musulman? De ce sa-l vad ca un ratacit care habar nu are pe unde umbla, cand el s-ar putea sa stie mai multe si mai bine decat mine, care sunt crestin? De unde inversunarea aceasta religioasa care a omorat mai multi oameni decat orice razboi?

Sfânta Treime


Învăţătura despre Sfânta Treime - termen care nu apare în Sfânta Scriptură - îşi face simţită prezenţa în filozofia creştină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credinţă creştine, mai cu seamă în Simbolul atanasian:

- Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfinţitor;

- Fiul este mântuitor, dar co-creator, co-sfinţitor;

- Duhul Sfânt este sfinţitor, dar co-creator, co-mântuitor.

Trinitarienii susţin că această dogmă este clar exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverşi "eretici", cum sunt numiţi de aceştia adversarii trinităţii, precum Arie şi Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi.

Primele două concilii ecumenice (Niceea - 325 şi Constantinopol - 381) au statornicit definitiv învăţătura de credinţă a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o "adevărata cinstire în toată lumea creştină a Sfintei Treimi."

Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: "Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în fiinţă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii şi complet Independent în raport cu orice" întradevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste, în care dumnezeul/dumnezeii iau naştere într-un univers preexistent.

În acelaşi timp această accepţiune a Sfintei Treimi se diferenţiază net şi de viziunea monoteistă a evreiilor nominali, care în 1500 de ani până la Cristos nu au primit niciodată vreo mărturie ce i-ar fi putut duce la o asemenea accepţiune.

Problema trinităţii rămâne destul de controversată, la fel cum a fost şi la Conciliul de la Niceea. Un efect indirect al adoptării acestei dogme ca oficială de către bisericile creştine a dus la reacţii adverse în lumea orientală.

Se pot observa remarci condamnatoare şi în scrierile musulmane referitor la această dogmă, ţinând cont că şi islamul are la bază credinţa monoteistă iudaică şi îl acceptă pe Iisus Cristos drept un profet foarte important la fel ca Moise.

Din acest punct de vedere multi exegeţi susţin că "acest cuvânt simplu al adevărului despre mântuire şi despre viaţa veşnică a devenit tot mai greu de răspândit printre necredincioşi datorită acestei dogme, din punct de vedere logic, complicate a trinităţii"

Biserica Catolică


Biserica Catolică (din gr. καθολικός, în trad. "universal", derivat din κατα ολον, "pentru întreg") este organizaţia tuturor creştinilor care se găsesc în comuniune cu Scaunul Apostolic al Romei (ocupat de papa de la Roma). Aceştia constituie cel mai numeros grup religios din lume cu numeroase ordine de călugări. Biserica Catolică este formată dintr-un numar de biserici particulare, definite pe criterii teritoriale si rituale. In sfera de influenţă occidentală bisericile particulare sunt numite dioceze, iar în sfera de influenţă orientală eparhii. Toate aceste organizaţii au în fruntea lor un episcop, considerat de credincioşi ca fiind succesor spiritual direct al apostolilor. În fruntea colegiului episcopilor se află episcopul Romei, cunoscut sub numele de Papă, care este văzut de credinciosii catolici ca succesor direct al lui Petru, întâistătătorul colegiului apostolilor lui Iisus Hristos.

Biserica Catolică desfăşoară serviciile religioase după mai multe rituri, între care cel mai răspândit este ritul latin, practicat de Biserica Romano-Catolică. Un loc important îl are ritul bizantin, practicat între altele de Biserica Română Unită cu Roma.

Concepţii despre Dumnezeu


În iudaism şi religia creştină, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul pământului şi al lumii.

De obicei se consideră că are atributele de sfinţenie (separat de păcat şi incoruptibil), justeţe (are dreptate în toate), suveranitate (are voinţă proprie), omnipotenţă (atotputernic), omniştiinţă (atotştiutor), omnibenevolenţă (atotiubitor) şi ubicuitate (omniprezent).

Religia creştină cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostasuri, ale lui Dumnezeu. În Sfânta Evangelie după Ioan, Iisus însuşi spunea: "Eu şi Tatăl Meu una suntem" (Ioan 10:30), pentru ca mai apoi să menţioneze toate cele trei ipostazuri: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu." (Ioan 14:26) Se înţelege din acestea, după cum Sfântul Grigore Teologul explică: Cele trei ipostasuri sunt "o singură Fire în trei proprietăţi, inţelegatoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în numar, dar nu deosebite în Dumnezeire" (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor si despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A).

Această formă de triplă manifestare este numită în religia creştină, nefiind însă recunoscută de adepţii iudaismului şi islamului, Sfânta Treime. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea.

Dumnezeu Tatăl este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut şi negenerat.

Dumnezeu Fiul este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de timp şi întrupat ca om, in timp, din Fecioara Maria, proin adumbrirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Duhul Sfânt este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfânt purcede din Dumnezeu Tatăl

Dumnezeu


Dumnezeu este fie sintagma prin care se face referire la divinitatea supremă a celor trei religii monoteiste abrahamice (iudaism, creştinism, islam) , fie un termen sinonim cu acela de "divinitate, zeitate". În general se poate determina la care dintre cele două sensuri se face referire într-un text prin faptul că în prima sa accepţiune termenul este scris cu majusculă, iar în cealaltă cu literă mică.

În primul sens, termenul Dumnezeu corespunde tetragramei ebraice YHWH, ce este un acronim; transliterarea acestei tetragrame mai cunoaşte şi formele YHVH, JHVH sau JHWH. În lipsa altor precizări, în vorbirea curentă "Dumnezeu" desemnează Dumnezeul evreilor, al creştinilor şi al musulmanilor. Multă vreme populaţia regatelor Iuda şi Israel l-au venerat pe IHWH, un zeu tribal propriu, în schimbul speratei protecţii din partea acestuia, fără a nega însă existenţa divinităţilor ţărilor vecine. Aceasta practică se numeşte "monolatrie", evreii având chiar perioade în care s-au rugat ocazional la aceste zeităţi. Asta explică de ce Biblia ne spune (1 Cronici 14:1) că regele David a avut un fiu numit "Baaliada", adica "Baal ştie" (Baal fiind una dintre principalele zeităţi cananeene, alături de "El") şi că Saul, şi el, a avut un fiu numit Eşbaal (1 Cronici 8:33), adică "omul lui Baal". Biblia (Ieşire 15:11) îl citează pe Moise spunând: "Cine e ca Tine între dumnezei Doamne?". Psalmul 86:8 reia şi el ideea: "Nimeni nu e ca tine între dumnezei, Doamne". În alţi psalmi (82:1, de exemplu) dumnezeul evreilor ni se spune că stă de vorba într-o adunare de dumnezei ("[. . .] El judecă în mijlocul dumnezeilor.") sau "alţi dumnezei se închină Lui" (Psalm 97:7 - 9). Aceeaşi idee a "zeului nostru printre alţi zei" este reluată şi-n Exod (18:11) unde Ietro, socrul lui Moise, declară: "Cunosc acum că Domnul este mai mare decât toţi dumnezeii;" De unde concluzia că folosirea pentru YHWH a substantivului comun plural "dumnezei" ("Elohim" pluralul de la "El"/"Eloha"), în afară de a sugera un plural de politeţe indică şi spre multitudinea de zei/divinităţi pe care acesta le-a înlocuit în cursul procesului de trecere a religiei evreieşti spre monoteism (aşa cum Marduk, zeul babilonian, şi el întruchipează de la un anumit moment din ce în ce mai mulţi zei (Lugal-Aki, Nirig, Nergal, Bel şi Nebo). Fenomen cu corespondenţă însă şi-n religia Egiptului). Istoria (arheologia) demonstrează că în perioada monarhică, sub Solomon, evreii divinizau mai mulţi dumnezei în afară de YHWH precum Baal, Asera, Milkon şi Kemos). Panteonul acesta evreiesc era ierarhic, în el intrând kerubimi (heruvimi, iniţial personificări ai norilor furtunii, fiinţe fantastice cu aripi de acvilă cunoscute şi de către alte populaţii canaaneene [1]), serafimi (şerpi înaripaţi)[2

Poze





Iertarea


Iertarea fata de aproapele, fie chiar vrajmas, este unul din aspectele cete mai delicate ale invataturii crestine. Intelegerea acestei porunci trebuie facuta in lumina tuturor textelor scripturistice, nu numai a unora si acelea unilateral interpretate.

Nu exista om, oricat de bun ar fi, care sa nu fie pus in situatia de a avea relatii necesare cu oameni inraiti si dusmanosi. Mantuitorul Hristos, care a intruchipat in Sine desavarsirea umana, pe langa prieteni devotati si credinciosi pana la moarte, a avut, totusi, si dusmani inversunati, care au uneltit cu rautate si viclenie impotriva Lui, urmarind sa-L ucida. Existenta potrivnicilor constituie deci un rau care nu se poate evita de nimeni pe lume si, de aceea, se impune o convietuire cu ei.


Porunca iubirii si a iertarii fata de semeni este asa de categorica pentru un crestin, incat tot acelasi Sfant Apostol spune: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este." (I Ioan 4


Iertarea este cel mai mare efort al credintei in Dumnezeu si al iubirii de oameni si care necesita o stapanire de sine si o biruinta morala fara de asemanare. Cu privire la aceasta virtute se potriveste bine proverbul care sustine ca "mult mai merituos este pentru om de a se invinge pe sine insusi decat de a birui armate intregi". Dupa Sfanta Scriptura, iertarea se extinde asupra tuturor oamenilor, deci si a vrajmasilor, desigur, in anumite imprejurari si conditii. Textele ce poruncesc iertarea sunt foarte abundente si se vor aminti doar unele mai adanc graitoare.


Dumnezeu a sadit in natura omului o repulsie impotriva nedreptatii si a raului. Acest drept de aparare impotriva raului "pe langa faptul ca este instinctiv naturii omenesti, este si poruncit de Sfanta Scriptura, care socoteste ca apararea persoanei si a drepturilor sale este ceva sfant, dupa dictonul "res sacra homo". Aceasta aparare legitima, dupa cuvintele Mantuitorului, incepe astfel: "De-ti va gresi tie fratele tau, mergi mustra-l pe el, intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau. Iar de nu te va asculta, ia cu tine unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca orice cuvant. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si ca un vames."(Matei 18, 15-17).

De asemenea, pacatul n-a fost iertat, ci a fost pedepsit si in lumea ingerilor, si in a protoparintilor nostri Adam si Eva, precum si a urmasilor lor, in care pacatul a semanat suferinta si moartea. Pentru a avea o convingere desavarsita ca invatatura crestina, propovaduind iubirea si iertarea, nu nesocoteste imperativul dreptatii, "trebuie de mers cu gandul la indignarea ce aprinde mania cea dreapta a lui Dumnezeu asupra nedreptatii pacatului, prin existenta celor doua extreme: Golgota si Infernul - aceste doua adancuri ale indurarii si dreptatii divine. Iisus, din iubire fata de oameni, murind pe Golgota pentru a pedepsi pacatul prin suferinta Sa, si pacatosul nepocait si neinduplecat, ce trebuie sa-si ispaseasca pacatul fiind pedepsit in infern.

Istoria muzicii


Atunci când cerul s-a umplut de flacari pentru prima oara, când norii pareau ciorchini de struguri vinetii iar marea un infinit vitraliu spart în o mie de bucati, atunci când primele umbre si-au frânt siluetele lor fragile de stânci colturoase si în vremea aceea înca netocite de suflul aspru al vântului, atunci când primele picaturi de ploaie rece au izbit pamântul crapat, atunci, odata cu prima adiere s-a nascut giuvaerul acelor spirite rebele care salasluiesc în noi. Din suflul pamântului, din pulberea stelelor si din atingerea fierbinte a soarelui s-a plasmuit ceea ce noi numim cu atâta usurinta si de multe ori indiferenta, muzica.
Conteaza însa foarte mult legatura indirecta care se creeaza între compozitor si cel care îi asculta muzica. Frumusetea unui cântec renascentist de dragoste ( Baci soavi e cari - C. Gesualdo ) poate fi cu greu strapunsa în esenta daca o persoana nu a simtit niciodata acele sageti argintate care ne strapung cu atât de putina mila.
"Muzica trebuie sa fie scânteia ce aprinde focul în spiritul omenesc" spunea Beethoven. Într-adevar, muzica trebuie sa trezeasca în fiinta umana sentimente care poate, altfel, ar ramâne acoperite de cenusa timpului si ar disparea atunci când sunt necesare mai mult, atunci când spiritul rataceste pe carari pustii si înzapezite.
Înca din cele mai vechi timpuri oamenii au simtit nevoia sa se exprime si totodata sa se si descarce prin muzica. Începând din vremuri medievale, apoi urmând o rabufnire de arta în perioada Renascentista, aceasta manifestare a spiritului s-a dezvoltat în permanenta. Preclasicismul a fost, fara îndoiala, marcat atât de geniul creator al acestui om, cât si de rabdarea si gândirea sa profunda. Din pacate, destinul în timpul vietii l-a condamnat la o existenta cât se poate de grea pentru ca apoi sa îi ofere, dupa moarte, un loc între stele, altfel spus, nemurirea. Johann Sebastian Bach ( 1685-1750 ) a fost cel care a dat nas..ne opera Verismului. Printre numeroasele sale creatii putem aminti : Samson, Semele, Hercules ( 1745 ), Giulio Cesare, Rinaldo, Alcina, Xerxes etc.
Epoca Preclasica a deschis orizontul pentru ceilalti compozitori care urmau sa se inspire din marii maestri si totodata sa se ghideze dupa regulile formulate de acestia. Valoarea compozitorilor acestui curent va ramâne inestimabila atât prin originalitate cât si prin cartile de teorie pe care le-au lasat printre notele partiturilor lor.

Prietenia


Prietenia se masoara doar in amintiri,voie buna,liniste si iubire...prietenia inseamna iubirea suprema, cel mai valoros lucru, cea mai deschisa comunicare...adevarul cel mai sever,cel mai sincer sfat si cea mai mare comuniune de ganduri de care sunt capabili femeile si barbatii.Nu exista iubire mai mare si mai puternica decat cea pe care o exprima prietenia... un lucru bun devine mai bun si mai frumos daca poti sa-l imparti cu prietenii. Prietenii au ceva ce iti lipseste...de pilda optimismul.Ei te fac sa simti ca totul va fi bine in lume cat timp iti vor sta in preajma.Kilometri obositori trec repede si ii parcurgi mai vesel, mai usor...Si lumea-ntreaga pare mai senina cand ai un prieten drept insotitor... Prietenii cei mai apropiati sunt cei care inteleg cel mai bine ce e cu viata noastra, carora le pasa de noi la fel ca si noua,care ne sunt alaturi la succese si la esecuri, sunt cei care rup farmecele asupra singuratatilor noastre.Prietenii trainici sunt cu adevarat una dintre bogatiile vietii.Avutia ta este acolo unde sunt prietenii tai.Temelia adevaratei prietenii este incredere !!!Prieteni, tovarasi de drum,iubiti, ne sunt cei care ne acorda increderea lor deplina.. Un prieten este alaturi de tine atunci cand nu mai e nimeni altcineva...Tot ce pot face pentrul prietenul meu este sa-i fiu pur si simplu prieten..Nu am averi cu care sa-l rasplatesc..Daca el stie ca prietenia lui ma face fericit,nu va dori o alta recompensa.In asta consta maretia prieteniei. .....Tin la tine pt ca stii sa ignori slabiciunile si ratacirile mele si ma sustii cu fermitate sa dau ce-i mai bun din mine.Un prieten te accepta asa cum esti...dar spera la ceea ce ai putea sa fii....... Pt a-ti face un prieten trebuie sa mai inchizi cate un ochi.Pt a-l pastra insa pe amandoi. Un prieten este cineva care te stie pe dinafara si inca-i mai place ce vede. Fericirea pare a fi fost data pt a fi impartasita.... Cand prietenii sunt cei adevarati, ei reprezinta cel mai sigur lucru din lume. .........Prietenii sunt tot ce conteaza..

Dragostea


Dragostea - este indelung rabdatoare...
-este plina de bunatate...
-... nu invidiaza...
-... nu se lauda...
-... nu se umfla de mandrie...
-...nu se poarta necuviincios
-... nu cauta flosul sau...
-... nu se manie...
-... nu se bucura de nelegiuire...
-... acopera totul ...
-... crede totul...
-... sufera totul...

PRIETENIA


Stim sa o pretuim?
Ce este prietenia si cum trebuie sa fie inteleasa?

Este o problema care ii framanta pe unii tineri si ii incita pe parinti.
Prietenia poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente, simpatii, idei comune sau mai putin comune, de principii prin care se apropie doua sau mai multe persoane.
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropiere sufleteasca .Oricine doreste sa aiba un prieten bun, caruia sa i sa poata destainuii. Dar cati dintre noi il poate asculta cu tot sufletul si poate chiar ajuta pe acel “timid”.
Timiditatea este o infirmitate. De multe ori relatia de prietenie dintre doua sau mai multe persoane este luata in ras de catre ceilalti .Este de ajuns o privire pentru ca sincerul sentiment de simpatie sa incolteasca.
De ce nu stim cu totii sa apreciem prietenia adevarata cu ochii sufletului si nu doar a fizicului.
“Un om frumos este o bijuterie care in timp se uzeaza, iar un om bun este si ramane vesnic o comoara.”
De cine ne ascundem oare? De noi insine. Oare intelegem toti sensul cuvantului prietenie?
A fi prieten nu inseamna numai distractie si bani.Asta in nici un caz nu este o prietenie.
Azi tinerii sunt influentati de un curent de conceptii din filme (cel mai des americane) sau reviste prin care prietenia este inteleasa ca un amestec de indrazneala si nebunie.
Este dificil in viata sa fi singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi(la nevoie).
Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.
Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia.
Ar trebuii sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem. La aceasta varsta ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc.
Zambetele noastre timide nu pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie.

Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni, dar nu toţi prietenii sunt buni...
Acel prieten bun, care nu te lasă la greu, căci despre acest prieten vreau să vorbesc, cred că are multe calităţi ce trebuie amintite.
Acest prieten bun este atent, ştie să observe când ţie greu, este acolo unde şi când ai nevoie.Este iubitor, ştie să mângîie, ştie să se comporte frumos, are capacitatea să iubescă necondiţionat, acest prieten nu va avea despre sine o părere mai bună, ci este egalul tău, acest bun prieten va avea întotdeauna uşa deschisă şi va fii gata să te primească cu dragoste.
Pe drumul vieţii, greu şi anevoios, atunci când întâmpini greutăţi acest prieten va ştii să se uite înnapoi, să se întoarcă, să îţi dea mâna, să te ajute să te ridici şi mai mult să te ajute să mergi mai departe.Un prieten bun cred că nu va căuta să facă ce-i place lui ci va căuta să facă ce îţi place şi te ajută pe tine.
Un bun prieten nu te va judeca şi va găsi circumstanţe atenuante pentru tine, un bun prieten este lângă tine şi te va ajuta să cauţi soluţii de rezolvare la problemele tale. Greutăţile tale vor fii şi greutăţile lui, bucuriile tale vor fi şi bucuriile lui, va plânge alături de tine şi va râde alături de tine.El va şti să simtă alături de tine, cand vei fii bolnav el va simţi durerea la fel ca tine Acest prieten bun este blând, gentil şi milos.Un bun prieten este capabil sa ierte si sa uite!
Un bun prieten nu te va jigni, nu îţi va vorbii urât, un bun prieten nu te dezamăgeşte, ci îţi va fi credincios, nu se va preface niciodată
Un bun prieten ştie să se îngrijească de tine, lipsa ta va fi completată de surplusul lui, ce este al lui este şi al tău.
Un bun prieten îţi va da speranţă, un bun prieten te va face să fii tare, un bun prieten te va ajuta să vezi soarele ce se ascunde dincolo de norii negrii, un bun prieten te va motiva pentru a merge mai departe atunci când tu nu mai poţi şi nu mai vrei, cand vei dormi el va veghea asupra ta,
cand vei fi pe drum te va apăra, te va ocroti. Inima lui va bate în acelaşi ritm ca şi inima ta, acest prieten bun te va înţelege şi îngădui cu toate slăbiciunile tale.
E greu să îl găseşti, dar dacă ai reuşit acest lucru cred că poţi fi fericit!

“Prietenia este rodul timpului, ii trebuie ani sa se coaca, in timp ce dragostea este ca fulgerul, uneori nascut din furtuna”.(G.Garibaldi)
“Prietenia precede dragostea, apoi o imbogateste” (Marin Preda).
“Prietenul adevarat la nevoie se cunoaste! ”.
Da, multi dintre noi ne laudam ca toti din jurul nostrum ne sunt prieteni si avem un mare numar de prieteni, dar cu siguranta acest lucru nu este real.
In general, prietenii nu se pot numara pe degetele de la o mana, deoarece adevaratul prieten este cel care iti este alaturi atat la bine cat si la greu.
Sunt oameni care sunt alaturi de ceilalti doar in momentele frumoase ale vietii, ce se petrec de-a lungul timpului, iar cand calalalt trece cel putin printr-un impas acestia ii intorc spatele brusc, pentru a nu-si complica viata cu problemele lui.
Un asfel de om nu se poate numii prieten adevarat.
De obicei in ziua de azi, cei mai multi dintre oameni sunt falsi.Greu mai poti gasi un om cinstit din toate punctele de vedere.
Eu consider ca este prieten doar cel ce iti este alaturi la bine si la greu, se bucura de fericirea celuilalt si plange la suferinta acestuia.
Eu apreciez din tot sufletul o prietenie sincera si mi-as dori ca si ceilalti sa faca la fel, dar acest lucru este aproape imposibil.
Nu pot intelege de ce uneori suntem atat de rai si nu putem incerca sa avem un suflet mai bun, sa-i ascultam mai mult pe prietenii nostri si sa-i sprijinim pe acestia din punct de vedere moral cel putin cand ei au nevoie de noi.
O vorba buna eu consider ca are valoarea unei comori morale pentru sufletul uman, dar din nefericire nu stim sa apreciem toti acest lucru.
Mai exista acele situatii in care prietenii pot fi falsi si in acesta situatie se adevereste mottoul.
‘Fereste-ma Doamne de prieteni, caci de dusmani ma feresc singur!’
Un singur sfat esential am sa le dau celor ce-mi citesc ideile: Selecteaza-ti prietenii!Nu uita ca adevaratii prieteni dintr-o viata nu se pot numara pe degetele de la o mana si incearca sa acorzi in sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului tau doar celui care merita spre a nu fii dezamagit intr-un final!
Sa fii iubit/a si sa te bucuri de prieteni adevarati!

Cuvântul dragoste




Cuvântul dragoste poate avea două sensuri absolut diferite - nu doar diferite, ci diametral opuse. Un sens, este dragostea ca o relaţie; celălalt este ca o stare de a fi.

În momentul în care devine o relaţie, dragostea devine sclavie, fiindcă apar aşteptări, apar cerinţe, apar frustări şi un efort al ambelor părţi de a domina. Devine o luptă pentru putere. Relaţia nu este lucrul corect. Dar dragoste ca stare de a fi este total diferită. Înseamnă că pur şi simplu iubeşti; nu creezi o relaţie prin asta.

Dragostea ta este ca parfumul unei flori. Nu creează o relaţie; nu-ţi cere să fii într-un mod anume, să te porţi într-un fel anume, să acţionezi într-un mod anume. Nu impune nimic. Pur şi simplu împărtăşeşte. Şi împărtăşind nu-şi doreşte nici o răsplată. Însăşi împărţirea e o răsplată.