luni
Concepţii despre Dumnezeu
În iudaism şi religia creştină, Dumnezeu, YHWH, este văzut ca fiind creatorul pământului şi al lumii.
De obicei se consideră că are atributele de sfinţenie (separat de păcat şi incoruptibil), justeţe (are dreptate în toate), suveranitate (are voinţă proprie), omnipotenţă (atotputernic), omniştiinţă (atotştiutor), omnibenevolenţă (atotiubitor) şi ubicuitate (omniprezent).
Religia creştină cunoaşte şi mărturiseşte trei persoane, sau ipostasuri, ale lui Dumnezeu. În Sfânta Evangelie după Ioan, Iisus însuşi spunea: "Eu şi Tatăl Meu una suntem" (Ioan 10:30), pentru ca mai apoi să menţioneze toate cele trei ipostazuri: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu." (Ioan 14:26) Se înţelege din acestea, după cum Sfântul Grigore Teologul explică: Cele trei ipostasuri sunt "o singură Fire în trei proprietăţi, inţelegatoare, desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în numar, dar nu deosebite în Dumnezeire" (Sf. Grigorie Teologul, Contra Arienilor si despre sine, 16, Migne, P. G., XXXVI, col. 236 A).
Această formă de triplă manifestare este numită în religia creştină, nefiind însă recunoscută de adepţii iudaismului şi islamului, Sfânta Treime. Sfânta Treime are în comun Dumnezeirea.
Dumnezeu Tatăl este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Fiul şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Tatăl este nenăscut şi negenerat.
Dumnezeu Fiul este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Sfântul Duh. Dumnezeu Fiul este născut din Dumnezeu Tatăl mai înainte de timp şi întrupat ca om, in timp, din Fecioara Maria, proin adumbrirea lui Dumnezeu Duhul Sfânt.
Dumnezeu Duhul Sfânt este, în religia creştină, una dintre cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, alături de Tatăl şi de Fiul. Dumnezeu Duhul Sfânt purcede din Dumnezeu Tatăl
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu