Iertarea

Iertarea fata de aproapele, fie chiar vrajmas, este unul din aspectele cete mai delicate ale invataturii crestine. Intelegerea acestei porunci trebuie facuta in lumina tuturor textelor scripturistice, nu numai a unora si acelea unilateral interpretate.

Nu exista om, oricat de bun ar fi, care sa nu fie pus in situatia de a avea relatii necesare cu oameni inraiti si dusmanosi. Mantuitorul Hristos, care a intruchipat in Sine desavarsirea umana, pe langa prieteni devotati si credinciosi pana la moarte, a avut, totusi, si dusmani inversunati, care au uneltit cu rautate si viclenie impotriva Lui, urmarind sa-L ucida. Existenta potrivnicilor constituie deci un rau care nu se poate evita de nimeni pe lume si, de aceea, se impune o convietuire cu ei.


Porunca iubirii si a iertarii fata de semeni este asa de categorica pentru un crestin, incat tot acelasi Sfant Apostol spune: "Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este." (I Ioan 4


Iertarea este cel mai mare efort al credintei in Dumnezeu si al iubirii de oameni si care necesita o stapanire de sine si o biruinta morala fara de asemanare. Cu privire la aceasta virtute se potriveste bine proverbul care sustine ca "mult mai merituos este pentru om de a se invinge pe sine insusi decat de a birui armate intregi". Dupa Sfanta Scriptura, iertarea se extinde asupra tuturor oamenilor, deci si a vrajmasilor, desigur, in anumite imprejurari si conditii. Textele ce poruncesc iertarea sunt foarte abundente si se vor aminti doar unele mai adanc graitoare.


Dumnezeu a sadit in natura omului o repulsie impotriva nedreptatii si a raului. Acest drept de aparare impotriva raului "pe langa faptul ca este instinctiv naturii omenesti, este si poruncit de Sfanta Scriptura, care socoteste ca apararea persoanei si a drepturilor sale este ceva sfant, dupa dictonul "res sacra homo". Aceasta aparare legitima, dupa cuvintele Mantuitorului, incepe astfel: "De-ti va gresi tie fratele tau, mergi mustra-l pe el, intre tine si el singur. Si de te va asculta, ai castigat pe fratele tau. Iar de nu te va asculta, ia cu tine unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca orice cuvant. Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si ca un vames."(Matei 18, 15-17).

De asemenea, pacatul n-a fost iertat, ci a fost pedepsit si in lumea ingerilor, si in a protoparintilor nostri Adam si Eva, precum si a urmasilor lor, in care pacatul a semanat suferinta si moartea. Pentru a avea o convingere desavarsita ca invatatura crestina, propovaduind iubirea si iertarea, nu nesocoteste imperativul dreptatii, "trebuie de mers cu gandul la indignarea ce aprinde mania cea dreapta a lui Dumnezeu asupra nedreptatii pacatului, prin existenta celor doua extreme: Golgota si Infernul - aceste doua adancuri ale indurarii si dreptatii divine. Iisus, din iubire fata de oameni, murind pe Golgota pentru a pedepsi pacatul prin suferinta Sa, si pacatosul nepocait si neinduplecat, ce trebuie sa-si ispaseasca pacatul fiind pedepsit in infern.