Un timp suntem conştienti de atentia lui Dumnezeu fata de noi, apoi. cand Dumnezeu începe sa ne foloseasca în lucrarea Lui, luam o înfatişare patetica şi începem sa vorbim despre necazuri şi dificultati, în timp ce Dumnezeu încearca sa ne determine sa ne facem datoria ca nişte oameni necunoscuti. Daca ar sta in puterea noastra, nici unul dintre noi n-ar vrea sa fie un necunoscut din punct de vedere spiritual. Nc putem face datoria atunci cand se pare ca Dumnezeu a închis cerul? Unii dintre noi vrem întotdeauna sa fim nişte sfinti iluminati, avand un nimb auriu în jurul capului şi sclipiri de inspiratie, iar sfintii lui Dumnezeu sa se ocupe de noi tot timpul. Un sfant cu aura nu este bun la nimic, e anormal, nepotrivit pentru viata de zi cu zi şi nu seamana deloc cu Dumnezeu. Noi suntem aici ca sa lucram în aceasta lume ca barbati şi femei, nu ca îngeri pe jumatate înaripati. Şi trebuie sa lucram cu o putere infinit mai mare de a rezista necazurilor, pentru ca am fost nascuti de sus.
Daca încercam sa readucem momentele exceptionale de inspiratie, acesta este un semn ca nu pe Dumnezeu II vrem. Facem un fetiş din momentele cand Dumnezeu într-adevar a venit şi ne-a vorbit şi insistam ca El trebuie sa faca acest lucru din nou, dar ceea ce vrea Dumnezeu sa facem este sa umblam prin credinta. Cati dintre noi nu ne-am dat la o parte de parca am spune:,.Nu mai pot face nimic pana cand Dumnezeu nu mi se arata”. El nu ni se va arata şi noi, fara nici o inspiratie, fara nici o atingere subita a lui Dumnezeu, va trebui sa ne ridicam. Atunci vine surpriza – „O, dar El a fost aici tot timpul şi eu n-am ştiut!” Nu trai niciodata pentru acele momente exceptionale; ele sunt surprize. Dumnezeu ne va da momente de inspiratie numai atunci cand va vedea ca nu suntem în pericol sa fim duşi în ratacire de ele. Trebuie sa nu facem niciodata un standard de viata din momentele noastre de inspiratie; standardul nostru este datoria noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu