Daca vrei sa fii desăvărşit.

A fi om. Din acest subtitlu am înţeles ca dacă vrei sa fii desăvărşit trebuie să îndeplinim trei conditi: un prim lucru este să cultivăm în noi calităţile umane pentru că ele sunt de mare preţ in ochii oamenilor şi pentru că datorită lor căştigăm încrederea oamenilor. Un al doilea lucru este ca ne însuşim un comportament uman civilizat ( acest autor spune că este o realitate pe care ar formulao în felul următor: “un deavol manierat este mai atrăgator decăt un sfănt necioplit”). Şi un al treilea lucru este discretia şi dragostea în discuţie.( aceasta înseamnă să eviţi vulgarităţile şi mahalalele cu ceilalti din jur).
Cuvăntul viu. Doi călugări ai secolului al XII-lea studiau Scriptura, iar un frate îi spune celuilalt frate: eu consider Scriptura ca pe o scară cu patru trepte, un fel de scară a lui Iacob. Cele patru scări erau:lectura, meditaţia, rugăciunea, contemplaţia. Autorul explică aceste patru trepte: lectura este cuvăntul lui Dumnezeu mai exact introducerea mâncării in gură. Meditaţia este triturarea, mestecarea mâncării. Rugaciunea este implorarea ajutorului, ca hrana sa-si facă efectul. Contemplaţia este plăcerea pe care o simţim nu numai in cerul gurii, dar pănă in maduva oaselor.
Rugaţi-vă fără încetare. Papa Ioan Paul I, pe cănd era Episcop, avea un curs de exerciţii spirituale, dar se opreşte şi aduce o asemănare: “ Un tată de familie îşi sărbătoreşte ziua onomastica. Se organizeaza o mică sărbătoare. Cel mai mic dintre copii a învăţat o poezie pe de rost şi i-o spune tatălui. Al doilea fiu, fiind mai mare a compus un discurs căutând idei din cărţi şi i-a prezentat-o tatălui. Fata lui mai mare, îi aduse un buchet de garoafe. In sfărşit a venit si soţia care i-a oferit o simplă privire, dar de care soţul şi-a adus aminte de toate cele bune şi toate cele rele petrecute alături unul de altul”.
Prin aceste cuvinte autorul ne prezintă cele patru categorii de rugăciune:
1. Poezia mezinului este rugăciunea vocală, gata compusă sau scrisă în cărţi.
2. Discursul celui de-al doilea copil este meditaţia, o rugăciune mai evoluată, la care folosim gănduri şi texte luate de ici de colo.
3. Buchetul de garoafe reprezintă rugăciunea afectivă, dăm la oparte formulele si cărţile şi lăsăm inima să vorbească.
4. Soţia, arată rugăciunea intimităţi cu Dumnezeu, este un schimb de priviri: privesc în ochii lui Dumnezeu care mă priveşte.
Pace vouă. Din acest subtitlu înţelegem foarte clar că dacă nu avem pace nu avem nimic. Isus înainte de a murii, la cina cea de Taină le spune “Pace vă alas vouă”, dar spune autorul că Isus nu a găsit cuvinte mai frumoase decăt acestea doar după învierea sa cand le spune “Pace vouă”
Fiţi înţelepţi. A fi înţelept, subliniază autorul, trebuie să ştim să vorbim atunci cănd este cazul si sa stim să tăcem atunci cănd este cazul, nici un cuvănt în plus sau în minus. Nu numai aceste două lucruri trebuie respectate ci să trăim în mod eroic cu înţelepciune, cultura şi aşa mai departe. Sfăntul Paul ne îndeamna să trăim cu băgare de seamă, nu ca nişte oameni fără judecată. Apostolul Paul ne îndrumă, că dacă cineva duce lipsă de înţelepciune să o ceară de la Dumnezeu prin rugăciuni.
În sudoarea frunţii. Am observat de foarte multe ori cum tata, venea in fiecare seară obosit şi îşi ştergea sudoarea frunşi şi mai observam ce mâini bătătorite are din cauza munci pe care o face pentru mine si a mă întreţine în condiţi bune.
Autorul relateaza, ca dupa orice munca făcută, seara, să i le prezentăm lui Dumnezeu.
Se povesteşte că o familie care toată ziua a muncit, seara adunându-se si făcând rugaciunea de seara, au ridicat mainile şi i le-au prezentat lui Dumnezeu toată sudoarea acelei zile dar i-au cerut si iertare pentru toate păcatele acelei zile.
Tăcerea. Un seminarist care face tăcere în seminar, judecănd că este o regulă pe care o poţi încălca fără să faci păcat, dă dovadă de la o jalnică superficialitate, de lipsa de viaţă interioară, de inconştienţă. Sfăntul Ioan a concentrat toate avantajele tăcerii în aceste cuvinte pe care le spunem ca un adevărat imn închinat tăcerii. Tăcerea este mama rugăciunii, e remedial distracţiilor, examenul gândirilor noastre, groza duşmanilor, temelia puternică a pietăţi, tovarăşa nedespărţită a credinţei, prietena lacrimilor, ea favorizează în noi găndul la moarte, ne pune în faţă chinurile veşnice, ne ajuta să găsim găndurile lui Dumnezeu, naşte în noi o sfăntă tristeţe, combate îngămfarea, ruinează ambiţia, sporeşte îţelepciunea, ne dispune la meditaţie, ne ajută să facem mari progrese in viaţa interioară, ne înalţă sufletul pănă la Dumnezeu.
Credinţa. Se spune că odata, era un om fără credinţă care nu mai vroia să traiască, si cum nu credea în nimic, ieşea în fiecare seară afară şi se uita la lună şi urla ca un lup la lună.
Auzim foarte des in Evanghelie, că Isus vine în ajutor, celor ce vin înaintea lui pentru a cere credinţă.
Credinţa este harul pe care omul nu-l poate refuza.
Tatăl şi mama credinţei. Aliaţi cei mai de temut ai necredinţei sunt patimile, necurăţia si mândria. S-a spus pe drept cuvănt că necredinţa are ca tată mândria iar ca mamă necurăţia.
Credinţa fără fapte. Credinţa fără fapte, este ca omul fără viaţa. Oamenii aşteaptă de la preoţi, ca ei să le vestească despre credinţă dar fără ca oamenii să facă ceva.
Autorul spune că preotul oricăt de slab ar fi la predicat, dacă îşi depune toată credinţa, poate să convertească lumea prin acea simplă predică.
Lumea are nevoie de faptele noastre de credinta, pentru că ceea ce fac preoţii si ceea ce fac seminarişti, lumea se i-a dupa faptele lor de credinţă. Lumea vede în noi, chipul strălucit al lui Cristos.
Bunii predicatori nu fac predica, că aşa le-a trecut acea idee prin minte ci trăiesc ceea ce spun la predică.
Ştiu în cine mi-am pus speranţa. A doua virtute teologală primită la sfântul Botez, şi care e nedespărţită de credinţă, este speranţa. Speranta se naşte din credinta că Isus, Domnul nostru, trăieşte în noi prin harul Botezului. În momentul de faţă, avănd în noi harul sfinţitor, suntem deja mostenitori ai lui Dumnezeu, de vreme ce suntem copii ai săi.
A doua scrisoare către Timotei se încheie cu un strigăt de speranţă triumfătoare: “ Iată… eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele din lume este aproape. Am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, credinţa am păstrat-o. De acum mă asteaptă cununa cea dreaptă pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, judecătorul cel drept. Şi nu numai mie ci tuturor celor care vor fi iubit iubirea lui… Domnul mă v-a elibera de orice rău şi ma v-a mantui luându-mă în ămpărăţia lui cerească… Ştiu în cine mi-am pus speranţa”
Dacă noi suferim, şi luptăm, o facem pentru că ne-am pus speranţa în Dumnezeu cel viu.