M-am gandit de cateva ori la libertate... E o stare de spirit sau o realitate obiectiva? De obicei consideram libertate acea conjunctura in care putem face ceea ce ne dorim. Iar lipsa libertatii ca ingradirea noastra in a face exact ce dorim. Dar, daca mergem mai departe, suntem noi liberi sa ne dorim? Sau, cu alte cuvinte, ceea ce ne dorim vine din libertatea noastra de a decide, pe baza informatiilor despre noi si despre univers, ce vrem, si ce nu vrem?
Oare nu cumva, chiar nasterea e primul stalp dintr-un gard care se va construi toata viata in jurul nostru? Oare nu s-ar putea ca primul lucru pe care-l vedem, mirosim, auzim, sa influenteze in mod decisiv evolutia noastra ulterioara? Se spune ca un om informat e un om liber. Nu cred. Dimpotriva, cred ca e mai putin liber decat cel neinformat. Pentru ca orice informatie e asimilata (vrem-nu vrem) si cu un "rest" din modul in care a fost prezentata. Din structura deja existenta si din care am extras-o noi. Nu exista informatie pura. De aceea, ma-ntreb in ce masura suntem dependenti de modul in care am primit (extras) o informatie si cat de constienti suntem de "resturile" asimilate. Si-atunci, cata libertate ne ramane in a stabili exact ceea ce credem, ceea ce stim, ceea ce vrem? Oare un om caruia i s-ar "servi" doar informatie pura, fara "resturile" valorice - bun-rau - ar fi capabil sa ia o decizie? Nu cumva libertatea aceasta absoluta ar fi, de fapt, sursa unui blocaj? Libertatea le da oamenilor un sentiment de putere. Au putere asupra lor! Au senzatia ca sunt mai autentici in momentul in care se bucura de libertate. De aceea, de
multe ori, dorinta de libertate nu vine dintr-o necesitate profunda de a face ceva (neingaduit de ceilalti) ci ca o revolta, pur si simplu, impotriva gardului, ca o fronda destinata afirmarii independentei.
Oamenii care se simt liberi se simt si diferiti, nu? Dar, de cele mai multe ori, disparitia cenzurii externe duce la constientizarea (sau macar manifestarea cu putere) a celei interne. Regulile acestei cenzuri sunt stabilite tot pe baza informatiilor asimilate in timp.
Si, evident, a experientelor de viata. Dar si acestea au fost transformate in informatii depozitate in diferitele straturi ale structurii noastre, cu ajutorul mecanismelor noastre de gandire. Dependente de informatiile asimilate anterior. E un cerc vicios. Si-atunci, suntem noi liberi cu adevarat? Istoria omenirii a aratat ca oamenii nu vor sa fie liberi, de fapt. Ca, atunci cand se trezesc fata in fata cu universul, de cele mai multe ori ostil si misterios, isi inventeaza singuri repere intre care sa se simta in siguranta. Si pe care le transfera celorlalti in timpul interactiunii cu ei. S-a observat ca oamenilor le e mult mai frica sa fie pusi in situatia de a alege decat de a accepta o varianta sau alta, in functie de conjunctura constrangatoare exterioara. Cu cat sunt mai multe variantele de raspuns, cu atat oamenii pierd mai mult timp in a alege una si cu atat sunt mai speriati de faptul ca s-ar putea sa fi gresit in alegerea facuta. Si-atunci, atunci cand nu exista constrangere exterioara, isi construiesc una interioara pentru a le fi mult mai usor in a alege. Credintele noastre sunt complexele interne de repere care ne ajuta sa taiem nodurile gordiene. Asta ne scuteste de multe blocaje psihice si emotionale, ne ajuta sa mergem inainte si sa nu inghetam in fata unei probleme a carei solutii trebuie aleasa. Dar suntem noi liberi, cu adevarat, atunci cand luam decizia? Sau suntem, de fapt, dependenti de frica noastra de a fi liberi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu